Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la Deva s-a desfășurat, la sfârșitul acestei săptămâni, ce de a cincea ediție a evenimentului cultural-bisericesc „Zilele Icoanei”.
Manifestările au debutat sâmbătă, 22 noiembrie 2014, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, unde, de la ora 16.00, a avut loc vernisajul unei expoziţii de icoane, reunită sub genericul „Concepte în arta bizantină”, expoziție care poate fi vizitată de publicul larg până în data de 15 decembrie.
De la orele 17.00, în Sala Şemineului din Palatul „Magna Curia”, grupurile „Sfântul Ioan Damaschin” şi „Deisis”, conduse de dr. Sorin Albu, lector la Universitatea de Artă şi Design „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca și curator al expoziţiei de icoane, au susținut un concert de muzică bizantină. Concertul a fost structurat pe două secțiuni, una cuprinzând imne liturgice, iar cealaltă colinde transcrise pe notaţie bizantină.
Duminică, 23 noiembrie 2014, cele două grupuri psaltice au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Deva.