Controale pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor la toate unităţile de învăţământ din municipiul Petroşani

Suntem în plină toamnă şi afară plouă, dar asta nu înseamnă că suntem feriţi de posibile incendii mai ales în unităţile de învăţământ din Municipiul Petroşani.

 

Lucrătorii Inspecţiei de Prevenire, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, au desfăşurat un control amplu la toate instituţiile de învăţământ din municipiul Petroşani.
Este vorba despre 6 unităţi de învăţământ cu structurile din subordine.
Controlul s-a axat, în principal, pe verificarea respectării actelor normative şi a reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor, a echipării cu instalaţii de stingere a incendiilor, a asigurării alimentării cu apă pentru stingerea incendiilor sau a dotării cu mijloace de primă intervenţie.
Principalele nereguli, constatate pe timpul controlului, constau în hidranţi interiori sau exteriori nefuncţionali sau nedotaţi cu accesorii pentru intervenţie în caz de incendiu sau exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni şi improvizaţii. De asemenea, în unele instituţii de învăţământ instalaţiile, de protecţie împotriva descărcărilor electrice, nu sunt verificate de persoane autorizate sau nu se asigură condiţiile de evacuare şi salvare a copiilor.
În urma verificărilor, inspectorii de prevenire au aplicat 10 avertismente, managerii unităţilor de învăţământ având obligativitatea să remedieze, în cel mai scurt timp, toate neregulile descoperite.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole