“Avocatul” a încercat să mai facă o victimă în judeţul Hunedoara

Ieri, la ora 11:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată direct de către un bărbat în vârstă de 74 ani din Deva,  cu privire la faptul că a fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin care s-a prezentat ca fiind „avocat” și l-a informat că fiul său a avut un accident cu autoturismul proprietate personală în localitatea Petroșani iar pentru ca victimele acestui accident rutier să nu formuleze plângere penală, acesta va trebui să depună suma de 3.600 euro într-un cont bancar.

Din fericire, bărbatul nu a depus banii în contul indicat ci s-a adresat poliţiştilor care l-au informat că este posibil să devină victima unei infracţiuni de înşelăciune şi l-au îndrumat să depună plângere penală pentru comiterea infracţiunii de tentativă de înşelăciune.

Ulterior, bărbatul s-a întâlnit cu fiul său, care i-a infirmat faptul că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier.              

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole