Miercuri după-amiaza, parlamentari europeni reuniți în ședința de plen de la Strasbourg au dezbătut cu vice-președintele Comisiei, Frans Timmermans și cu Secretarul de Stat leton pentru Afaceri Europene, Kalina Lukaševica, principalele aspecte ale ”Cadrului general UE pentru democrație, stat de drept și drepturi fundamentale”. Scopul dezbaterilor a fost pentru a vedea dacă statele membre își îndeplinesc obligațiile în aceste domenii.
Mulți deputați ai Parlamentului European au cerut cu această ocazie măsuri mai stricte pentru protejarea democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană. În legislatura anterioară au fost deja votate mai multe rezoluții care cer o mai bună monitorizare în acest sens.
În ședința de miercuri, deputații europeni au insistat pe faptul că există deja un dezechilibru constatat între ”criteriile de la Copenhaga” pe care trebuie să le îndeplinească statele candidate în domenii cum ar fi libertatea presei, drepturile egale pentru minorități sau independența justiției și instrumentele disponibile pentru a verifica dacă, după ce devin membre, statele mai respectă aceste principii.
Concurs de șah între seniorii Devei
Cei mai buni șahiști de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor”...
Deschide