A pus în pericol circulaţia pe drumurile publice

În data de 11.11.2021, în jurul orei 20:05, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza localității Căstău, un bărbat a căzut de pe un motociclu.

Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Beriu, cu privire la care, în urma primelor cercetări, au stabilit că, în timp ce conducea un motociclul pe raza localității Căstău, a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut pe partea carosabilă.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea probelor biologice de sânge.

Din verificările efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole