A XXVI-a ediție a Festivalului coral interjudețean de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie

Sâmbătă, 12 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, a avut loc cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului coral interjudețean de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu”.

Festivalul-concurs de anul acesta a găzduit prezența a 16 coruri din mai multe colțuri ale țării, toate prezentându-se într-un mod deosebit, cu repertorii atent alese și cu interpretări de înaltă ținută muzicală.

Preacuviosul părinte arhimandrit Nestor Dinculeană, Consilier administrativ-bisericesc în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, a transmis celor prezenți salutul și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Într-un scurt cuvânt tematic, părintele consilier a subliniat atât importanța muzicii bisericești în rânduiala liturgică a Bisericii noastre dreptmăritoare, cât și deosebita tradiție bine închegată în conștiința poporului român, a vestirii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos prin colind. De asemenea, Părintele Consilier i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în organizarea acestui festival și i-a încurajat să mențină această frumoasă tradiție în continuare.

În prezența unui distins juriu format din preacucernicul părinte arhidiacon Daniel Balea, ca reprezentant al Episcopiei Devei și Hunedoarei și domnul profesor Petru Androne Eli din Orăștie, din partea organizatorilori, sub conducerea preacucernicului părinte Vasile Grăjdian, Profesor universitar în cadrul Facultății de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu, cele 16 coruri participante au concurat în cinci secțiuni de concurs distincte.

După intrepretarea tuturor corurilor, juriul a hotărât premierea acestora, după cum urmează:

În cadrul secțiunii Coruri pe voci egale, premiul I a revenit corului dirijorilor masteranzi „Atanasie Lipovan” din Arad, iar premiul II corului Seminarului Teologic din Caransebeș;
În cadrul secțiunii Coruri mixte parohiale, premiul I a revenit corului parohiei Aiud IV și corului parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mediaș, premiul II corului „Învierea” din Foeni, iar premiul III corului „Armonia” din Bocșa;
În cadrul secțiunii Coruri din cadrul sistemului de învățământ preuniversitar, premiul I a revenit corului „Orfeu” al Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, iar premiul II corului „Augustin Bena” al Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia;
În cadrul secțiunii Coruri ale catedralelor chiriarhale, premiul I a revenit corului „Timotei Popovici” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, iar premiul II corului „Anastasis” al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva;
În cadrul secțiunii Coruri ale altor centre, organizații sau așezăminte culturale, premiul I a revenit corului de cameră „Voces” din Oradea și corului „Armonia” din Baia Mare, iar premiul II corului „Glasul chiuarului” din Șomcuta Mare;
În cadrul secțiunii Premii speciale, premiul pentru cel mai bun dirijor a revenit domnului profesor Arnold Schneider, dirijor al corului de cameră „Voces” din Oradea.

Marele premiu de anul acesta a revenit corului „Bâlea Boar” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, aflat sub bagheta doamnei profesor Maria Simion, care a abordat un repertoriu complex, într-o interpretare de excepție.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole