Acțiuni pentru copiii defavorizați din Deva

Peste 30 de copii, cu vârste între 5 – 14 ani, proveniți din medii defavorizate, au participat, la finele săptămânii trecute, la tradiționala întâlnire cu voluntari ai Crucii Roșii Deva, organizată la Adăpostul de urgență pe timp de noapte, din cartierul Nicolae Grigorescu.
 Acțiunea a debutat cu un program de exerciții fizice – vitale pentru creșterea și dezvoltarea oricărui copil, indiferent de vârstă.  Participanții au învățat că sportul îmbunătățește concentrarea, echilibrul, postura și flexibilitatea și fiecare dintre ei s-a străduit să execute corect mișcările, urmărind cu atenție explicațiile antrenorului.
 Voluntarii Crucii Roșii au oferit copiilor ocazia să vadă mișcarea în aer liber ca pe o experiență pozitivă – care aduce beneficii stării de sănătate, îi face disciplinați și activi.
Fandările, genuflexiunile și săriturile au reprezentat, de fapt, programul de încălzire pentru un concurs de alergare.
Întrecerea s-a desfășurat în patru ture, în curtea Adăpostului de urgență și a reunit atât copii, cât și voluntari. Cei mai mici competitori s-au dovedit a fi și cei mai rapizi.
La finalul întâlnirii, copiii au fost antrenați în discuții despre farmecul toamnei – un anotimp al culorilor, dar și anotimpul care ne influențează cel mai mult imunitatea, și despre începerea noului an școlar.
Acțiunea organizată în cartierul Nicolae Grigorescu face parte din seria activităţilor pe care Crucea Roșie Deva și Direcţia de Asistenţă Socială Deva le desfășoară, de două ori pe lună, pentru copiii și adolescenții din comunitățile vulnerabile.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole