Bătrân de 86 de ani din Deva, înșelat prin metoda „Accidentul”

În data de 16.11.2016, în jurul orei 13:42, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 86 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 12:00, a fost contactat telefonic de către persoane necunoscute, care sub pretextul unui presupus accident de circulaţie provocat de un nepot al său, accident care ar avut ca urmare rănirea gravă a unui copil, i-au solicitat 12.000 lei, pentru a interveni în vederea soluţionării situaţiei juridice a nepotului.
Persoanele în cauză, pentru a induce în eroare partea vătămată, şi-au atribuit calităţi false, de „avocat” şi „procuror”, iar una dintre persoane susţinea că este chiar „nepotul” persoanei contactate. În urma discuţiei telefonice, deveanul a dat 12.000 lei unor persoane necunoscute, care s-au prezentat la locuinţa sa în calitate de reprezentanţi ai „avocatului”, ulterior dându-şi seama că faptele prezentate nu sunt adevărate, motiv pentru care a sesizat Poliţia.
În urma sesizării, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune şi desfăşoară cercetări în vederea identificării suspecţilor şi a recuperării prejudiciului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole