Elevi de la școli din municipiul Deva au fost implicați în proiectul educațional – ,,Hai în echipa mea!”, aflat la a cincea ediție.
Școlile implicate în acest proiect educațional au fost: Colegiul Național ,,Decebal” Deva, Liceul Tehnologic ,,Transilvania” Deva, Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, Liceul Teoretic ,,Teglas Gabor” Deva, Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” Deva și Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva.
Calendarul campaniei a cuprins programe de petrecere a timpului liber, activități sportive, meciuri de fotbal, acțiuni la care elevii au fost informați că un stil de viață sănătos este cea mai bună alternativă la consumul de substanțe interzise.
,,Hai în echipa mea!” a fost o campanie de informare a elevilor din clasele a VII-a din toate unitățile de învățământ din municipiul Deva, despre riscurile consumului de droguri.
Campania s-a încheiat cu minicampionat de fotbal cu premii.
Competiția s-a desfășurat între cele șase școli.
Locul I a fost câștigat de echipa Liceului Teoretic ,,Teglas Gabor” Deva, locul II de echipa de la Colegiul Național ,,Decebal” Deva și locul III de echipa Liceului Tehnologic ,,Transilvania” Deva.
Toți participanții la minicampionatul de fotbal au primit din partea organizatorilor mingi, medalii, diplome și cupe.
Campania a fost derulată de Primăria Municipiului Deva, Direcția Poliția Locală Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara.