Castelul Corvinilor – lucrările de restaurare au ajuns la Turnul Neboisa

Zilele acestea au început operaţiunile pentru restaurarea exteriorului Turnului Neboisa, în cadrul amplului proiect de restaurare şi conservare, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, derulat la Castelul Corvinilor, prin Programul Operaţional Regional.
După ce, în prealabil, zidurile au fost curăţate de pulberile industriale depuse de-a lungul a mai bine de un secol, acum se efectuează lucrări de rostuire a paramentului, completare a zidăriei şi restaurare zidurilor şi tencuielilor exterioare. Restaurarea interiorului turnului este finalizată.
Turnul Neboisa are o înălţime de 15 de metri, ziduri groase de 2,40 metri, cinci niveluri de apărare prevăzute cu guri de tragere şi a fost ridicat în cea de-a doua etapă de construire a Castelului Corvinilor din timpul lui Iancu (Ioan) de Hunedoara, etapă care a avut loc între 1446 şi 1452. Edificiul avea un rol strict militar, acela de a apăra latura vestică a Castelului, cea mai vulnerabilă la atacuri. Numele său a fost dat de mercenarii sârbi care făceau parte din trupele de apărare a reşedinţei familiei nobiliare de Hunedoara. În sârbeşte, „Nje Bojsa” înseamă „Nu te teme”.
Până acum, în cadrul actualului proiect de restaurare – conservare cu finanţare europeană, au fost finalizate ori sunt aproape de finalizare lucrări în Palatul Administrativ, Turnul Pustiu, Turnul Tezaur, Turnul Capistrano, Turnul Buzdugan, Turnul Vechi de Poartă, Turnul Nou de Poartă şi Galeria Suspendată.
Imediat după finalizarea lucrărilor, Primăria municipiului Hunedoara şi administraţia Muzeului Castelul Corvinilor va începe implementarea unui al doilea proiect, tot cu finanţare europeană, în valoare totală de 6,6 milioane de euro, al cărui scop va fi restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a unor componente ale edificiului medieval ce nu au putut fi incluse în proiectul actual.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole