Centenarul Filmului Românesc ajunge la Deva, cu două producţii şi doi invitaţi speciali

Primăria Municipiului Deva îi invită pe deveni la caravana „Centenarul Filmului Românesc” care poposeşte, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

Proiectul iniţiat anul trecut, la Iaşi, continuă seria de proiecţii de filme româneşti aducând în faţa devenilor două poducţii care nu trebuie ratate – primul lungmetraj regizat de Sergiu Nicolaescu – „Dacii”, şi documentarul Agerpres, „Marea Unire, România, la 100 de ani”.

Filmele vor rula în prezenţa a doi invitaţi speciali: criticul de film Irina-Margareta Nistor şi actriţa Ileana Popovici.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul Centenarului Filmului Românesc la Deva:

30 noiembrie 2019, ora 18:00 – „Marea Unire, România, la 100 de ani”, un documentar AGERPRES, filmat pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia.

Filmul ilustrează dramatismul anilor 1940-1941. Nu este o lecţie seacă de istorie. Este un documentar bazat pe oameni şi pe mărturiile lor. Fricile, bucuriile şi speranţele lor însoţesc spectatorul timp de 80 de minute într-o călătorie provocatoare pentru cei care vor să simtă emoţia.
„România, la 100 de ani” înseamnă şi suferinţa celor care au fost despărţiţi de familiile lor şi deportaţi sau condamnaţi la închisoare, iar finalul, deschis, invită la meditaţie.

30 noiembrie 2019, ora 20:30 – „Dacii” (coproducţie româno-franceză, care a avut premiera pe 9 februarie 1967).

„Dacii” este primul film regizat de Sergiu Nicolaescu, dar şi pelicula în care Sergiu Nicolescu a interpretat primul său rol. Filmările au avut loc în perioada mai-octombrie 1966, iar o parte dintre cadrele exterioare au fost filmate în fosta capitală a statului dac de la Sarmizegetusa Regia.
Cu peste 13 milioane de spectactori, „Dacii” se află pe locul 4 în topul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile, realizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.

În rolurile principale: Amza Pellea (Regele Decebal), Pierre Brice (generalul Severus), Emil Botta (marele preot dac), Gyorgy Kovacs (Împăratul roman Domiţian), Geo Barton (senatorul roman Attius), Marie Jose Nat (Meda, fiica lui Decebal), Alexandru Herescu (Cotyso, fiul lui Decebal).

Acţiunea filmului se petrece în anul 87 î.Hr. Pe malul sudic al Dunării, romanii se pregătesc să-i atace pe daci, dar divergenţele dintre Împăratul roman Domiţian şi generalii săi, Severus şi Fuscus, îi împiedică să ia o decizie definitivă. Între timp, Decebal este nevoit să-şi ofere fiul drept ofrandă pentru zei, iar generalul Severus află că tatăl său este dac. Acesta intră în război fiind nevoit să aleagă între devotamentul pentru ţara sa adoptivă şi legăturile de sânge cu dacii.

„Centenarul Filmului Românesc” este un proiect iniţiat în 2018, de Asociaţia „Artis” din Iaşi, pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire.
Caravana Cinematografică a Centenarului a pornit la drum cu 100 de filme prin 100 de localităţi din România, Republica Moldova şi Cernăuţi, pentru a întregi harta României Mari prin film.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole