A cincea ediție a Târgului European al Castelelor

Primăria Hunedoara și Muzeul Castelul Corvinilor vă invită în perioada 24 – 25 mai 2019 la cea de-a cincea ediție a Târgului European al Castelelor, un eveniment unic în România care doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din țară și din Europa.

Castelul Corvinilor, gazda acestui eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa.

Târgul European al Castelelor 2019 se bucură de prezenţa a 25 de obiective istorice din țară și din străinătate.

În cadrul evenimentului, expozanţii îşi vor putea face cunoscută oferta turistică şi îşi vor putea prezenta principalele elemente de atracţie turistică şi istorică.

Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, în cele două zile ale evenimentului se vor organiza: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă. Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică live susținut de formația COMPACT, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Programul evenimentului este următorul:

Vineri, 24 mai 2019:
09:30 – Deschiderea oficială – curtea exterioară a Castelului Corvinilor
09:00 – 17:00 Prezența expozanților la standuri – Sala Dietei și Palatul Bethlen
10:00 – 16:00 – Program interactiv cu publicul: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara

Sâmbătă, 25 mai 2019:
09:00 – 17:00 Prezența expozanților la standuri – Sala Dietei și Palatul Bethlen
10:00 – 16:00 – Program interactiv cu publicul: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații susținute de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Asociația Paladinii de Terra Medies
19.00 – 20.00 – Concert de muzică live susținut de formația Compact – curtea exterioară a Castelului Corvinilor

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole