Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, a răspuns invitației prefectului județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, de a participa la comisia de dialog social întrunită ca urmare a potestului spontan declanșat de angajații de la finanțele hunedorene. Salariații au protestat spontan pentru a doua zi consecutiv nemulțumiți de prevederile legii salarizării unitare care, spun ei, le afectează veniturile.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Sindicatului Finanțelor Publice Hunedoara, dar și conducerea instituției și-au făcut cunoscute revendicările. Sindicaliștii vor transmite un memorandum Prefecturii Hunedoara, pentru a fi înaintat Guvernului.