În data de 02.08.2016, la ora 03:30, Poliția Municipiul Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr a fost agresat pe o stradă din municipiul Deva.
În cel mai scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a identificat victima, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Uricani, care a relatat verbal că a fost agresat fizic de mai mulți tineri, iar ulterior a observat că îi lipsește un telefon mobil, 20 de lei, un ceas de mână și o bancnotă de proveniență rusească.
La scurt timp de la primirea sesizării, poliţiştii deveni au identificat, în zona Gării Deva, 6 tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, (trei din municipiul Deva şi trei din oraşul Simeria) care au fost conduşi la sediul poliției pentru audieri, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Cu ocazia controlului corporal, asupra suspecţilor au fost găsite o prarte dintre bunurile sustrase în urma comiterii faptei. Poliţiştii au stabilit că victima şi agresorii s-au cunoscut în cursul serii respective, în incinta unui local din Deva, unde au consumat băuturi alcoolice.
În urma administrării materialului probator, patru dintre suspecţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, au fost reţinuţi şi prezentaţi Judecătoriei Deva, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 zile.
Dansatorii de la CSM Deva pe podium, la Festivalul Național de Dans Sportiv
Dansatorii de la Clubul Sportiv Municipal Deva au participat la finalul...
Deschide