Editorial – Ananei GAGNIUC
Sintagma „satiră ucigătoare” a evadat din domeniul metaforei în crunta realitate: 12 persoane – dintre care 10 colegi de presă – si-au pierdut viata ca urmare a unui atentat armat ce a avut loc la Paris, în redacția revistei satirice „Charlie Hebdo”. Un atentat terorist și un atentat la libertatea de exprimare, cu atât mai absurd cu cât războiul cu umorul – catalogat ca fiind doar apanajul oamenilor inteligenți – e pierdut din capul locului. Nici chiar Profetul Mahomed – satirizat în caricaturile din „Charlie Hebdo”, lucru ce i-a supărat de moarte pe extremiștii musulmani – nu ar putea profeți un alt rezultat în lupta cu spiritul.
Oricât de tragic e atentatul pus la cale de „uscăturile” Islamului, nu se justifică aruncarea anatemei pe toți musulmanii. E ca și cum, la noi, s-ar îndrepta un deget acuzator spre Raed Arafat, aflat în topul încrederii românilor (majoritar ortodocși). Am cădea în greșeala – cel mai adesea deliberată – a acelor francezi care pun semnul egal între marea masă de români onești și mâna de rromi cerșetori din Hexagon. De altfel, chiar Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a condamnat „manifestările crude, sângeroase, la care s-au dedat aşa-zişi musulmani francezi”.
Atentatul a trecut, morții au rămas. La fel și dilema: „big brother” sau „big trouble”. „Big brother” e numele de alint al propunerii legislative prin care și cumpărătorilor de cartele prepay să li se înregistreze datele de identitate. Căci, în prezent, de „big brother” (declararea datelor personale, stocarea timp de 6 luni și – la o adică – analizarea convorbirilor) au parte doar abonații, cărora li se afectează „spaţiul privat, datele personale sau libertatea de expresie”. Nu și deținătorilor de cartele prepay, între care ,de regulă, se strecoară și teroriștii ce declanșează explozii la distanță, folosind telefoane mobile cu cartelă; vezi atentatele din gara Atocha (Madrid, 11.03.2004) și Burgas (Bulgaria, 18.07.2012).
Atentatul de la „Charlie Hebdo” a determinat readucerea în discuție a necesității legii „big brother”. „Pentru o prevenire eficientă a actelor de terorism avem nevoie de instrumente potrivite și legile privind cartelele preplătite și retenția datelor ar putea constitui astfel de instrumente potrivite, dacă le-am avea […] Pentru a acționa ferm împotriva teroriștilor și pentru a putea preveni actele de terorism, nicio măsură nu poate părea ca fiind disproporționată” – a spus-o pe șleau procurorul general al României, Tiberiu Nițu ● „Este imperios necesar să identificăm soluţii urgente şi acoperitoare pentru prevenirea unor astfel de probleme, cum este cea a terorismului. Mai mult decât atât, este nevoie să găsim formula optimă, care să asigure atât securitatea individului, dar care să nu atenteze la spaţiul privat, datele personale sau libertatea de expresie” – a afirmat cu subiect și predicat și ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu.
Cu alte cuvinte, au spus că pentru a nu avea necaz mare („big trouble”), e nevoie de „big brother”, soluția cea mai simplă și mai puțin costisitoare (practic, costurile revin operatorilor de telefonie). Altfel, ar fi nevoie de o infrastructură complicată pentru stocarea apelurilor de pe telefoanele cu cartele preplătite și un procedeu greoi de identificare pe baza amprentei vocale, toate acestea plătite cu mulți bani publici, atât de necesari investițiilor creatoare de locuri de muncă. Căci formula „Doamne ferește” e contrabalansată de adăugirea „până te nimerește”.
Părerile sunt încă împărțite (personal, sunt pentru varianta nediscriminatorie: ori „big brother la toți, ori la niciunul). Sunt curios dacă – după ce niște jurnaliști curajoși și-au pierdut viața într-un atentat terorist – măcar unii dintre colegii de breaslă și-au mai schimbat atitudinea față de legea „big brother”.
