Două femei din Ghelari s-au ales cu dosare penale, după ce au provocat din neglijență un incendiu de vegetație

În data de 12.08.2015, în jurul orei 14:50, poliţiştii Postului de Poliţie Ghelari au fost sesizaţi cu privire la producerea unui incendiu de vegetație, în comuna Ghelari, în aproprierea unor locuinţe situate pe străzile Muncii şi Zorilor. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că pe terenurile agricole şi în apropierea pădurii ce mărgineşte străzile Muncii, Zorilor şi Constructorului s-a produs un incendiu de vegetaţie uscată, care înaintează către anexele şi locuinţele din zonă, fapt pentru care au fost sesizate autorităţile locale şi s-a intervenit cu o autospecială din dotarea Primăriei Ghelari. De asemenea, la faţa locului au intervenit pentru stingerea incendiului şi pompierii I.S.U. Hunedoara. Ca urmare a intervenţiei prompte a autorităţilor, clădirile şi bunurile locuitorilor şi zonă nu au fost afectate şi nu au rezultat victime.
Poliţiştii au efectuat cercetări cu privire la cauzele producerii incendiului şi au stabilit că două femei din localitatea Ghelari, în vârstă de 39 şi, respectiv, 45 de ani, însoţite de doi minori, în vârstă de 10 şi, respectiv, 13 ani, s-au deplasat pe o pășune din aproprierea străzii Muncii şi făcut foc pentru prepararea unui grătar. Din cauza neatenţiei, focul s-a extins pe păşune, iar ulterior, în liziera pădurii. În momentul în care femeile au observat faptul că focul se extinde, au fugit de la faţa locului, fără a sesiza autorităţile. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor cu privire la riscul producerii unor incendii de vegetaţie, pe fondul secetei prelungite.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole