Festivalul Drumeții Montane, un real succes

Festivalul „Drumeții Montane” a constituit etapa a III-a în cadrul Campionatul Național „Ștafeta Munților”, fiind organizat de către Asociația „Drumeții Montane” & „Jnepenii”. Anul acesta s-a desfășurat, în perioada 1-3 august, la Complexul Turistic „Cheile Buții” din Munții Retezat, adunând la start peste 350 de oameni care au putut concura la diverse activități cu specific montan.
Toți cei care au dorit să participe la Festival au ales o categorie în funcție de vârstă, gen și experientă, iar distribuția echipelor s-a făcut astfel: categoria feminin au fost „Domnițele suave” cu 9 echipe înscrise, categoria „Open” cu 31 echipe și „Family” cu 27 echipe, fiind „Haiducii”, „Veteranii” cu 6 echipe și „Elite” cu 10 echipe, fiind „Zmeii Înaripați”, iar categoriile „Copii” cu 8 echipe și „Juniori” cu 7 echipe, fiind „Dinozaurii Pitici”. Toate echipajele au fost coordonate de către organizatorii, care au fost numiți „flăcăii viteji” ai acestui Festival.
În cadrul poveștii de basm, creată de către toți cei prezenți, s-au desfășurat probe de orientare, escaladă, cunoștințe turistice, raid montan și proba culturală.
Ziua de vineri, 1 august, între orele 12:00 și 23:00, a fost rezervată așteptării participanților, terminându-se cu o ședință tehnică unde „flăcăii viteji” le-au explicat celor sosiți care va fi programul zilei de sâmbătă.
Startul în probe a fost sâmbătă, 2 august, cu un număr de 98 de echipe înscrise, iar cei care au întârziat nu au mai putut participa la activități, transformându-se în susținători pentru celelalte echipaje.
Competiția propriu-zisă a debutat la ora 6:44am, când fiecare echipă compusă din trei persoane a intrat în proba de cunoștințe turistice, având de răspuns la 20 de întrebări grilă din cele 240 publicate pe site-ul festivalului. A urmat proba de escaladă, la care concurenții au avut la dispoziție 5 minute pentru a realiza trei noduri folosite în escaladă.
Echipele care au trecut cu succes prin probele de cunoștințe turistice și escaladă au intrat la proba de raid montan, având de străbătut un traseu montan într-un timp stabilit de către organizatori.
Categoriile „Family” și „Copii” au avut de străbătut un traseu de 12 km tematic, realizat de către organizatori, în maxim 240 de minute, plus o oră pauză, cu întoarcere în tabără, după care au susținut proba de orientare realizată pe hartă.
Categoriile „Juniori”, „Veterani”, „Feminin” și „Open” au avut la dispoziție 480 minute și o oră pauză, iar cei mai experimentați dintre toți, categoria „Elite”, au avut la dispoziție 390 minute și o oră pauză. Pentru toate aceste categorii, traseul a fost: Cheile Buții – Cabana Buta – Plaiul Mic – Vârful Albele – Vârful Piatra Iorgovanului – Campușel, pe o lungime de 22km, iar echipele care nu s-au încadrat în acest timp au primit penalizări în puncte.
Echipele ajunse la Campușel au intrat în proba de orientare pe hartă, după care au primit un bonus din partea organizatorilor, fiind transportați în tabără cu autocarul.
Fiecare probă s-a desfășurat conform regulamentului Campionatului Național „Ștafeta Munților”, echipele primind puncte în urma performanței realizate, care s-au constituit în clasamentul final al fiecărei categorii, precum şi al festivalului.
La concursul de fotografie de sâmbătă seara au participat foarte mulți concurenţi, deoarece peisajul de pe traseul de raid montan le-a oferit posibilitatea de a realiza fotografii spectaculoase, iar organizatorilor le-a fost destul de greu să desemneze un câștigător.
Seara culturală de sâmbătă a fost o adevărată provocare pentru participanți. S-au realizat şi pus în scenă piese de teatru, s-au recitat poezii și s-au cântat la chitară diferite cântece de munte în fața tuturor participanților.
Duminică, 3 august, s-a desfăşurat festivitatea de premiere pe baza clasamentelor, astfel încât fiecare echipă participantă a plecat învingătoare.
În anul 2014 am reuşit să ajungem cu participanţii în cadrul Festivalul „Drumeţii Montane” la altitudinea de 2014 m, pe vârful Piatra Iorgovanului. Acesta a fost cucerit în 3 ore și 50 minute de către echipa „Dacii Liberi” înscrisă la categoria „Zmeilor Înaripați” („Elite”).
Mulțumim Jandarmeriei Montane Câmpul lui Neag, Salvamont Uricani şi Poliției orașului Uricani pentru sprijinul acordat în timpul festivalului.
Proiectul Festivalul „Drumeții Montane” a fost un real succes anul acesta, oferindu-se premii în valoare totală de 13000 euro de către susținătorii: Ch-Center Hosting, Dwyn.ro , Lew.ro, Doppelherz, VitalisGroup.ro, AuroMedia, Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii, MobilaDalin, Touch Antibacterial, Belkin International Inc, Craimont, MobilaDalin, IBU Publishing, Piticlic, O & R Bacau, Mozartinno, ListaFirme.ro, Elmo-Print, MagazinulArtistilor.ro, A-Z Cursuri, Hotel Peștera, CEDES Cercetare Dezvoltare, Imperiror –FRA 12, Xventure – Freinademetz Off-Road Romania, Cofetăria Alice.
Mulțumim partenerilor: Brăduț Associated, Uniunea Națională a Studenților din Romania, Music Channel Romania, Complexul Turistic Cheile Buții, Parcul Național Retezat, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Ocolul Silvic Lupeni.
Festivalul „Drumeții Montane” este un proiect realizat de către Asociația „Drumeții Montane” și „Jnepenii”, la care nu se percep taxe de participare, activitățile fiind gratuite, iar cei implicați sunt 100% voluntari, proiectul având ca scop principal promovarea şi popularizarea turismului sportiv ca modalitate eco de petrecere a timpului liber, îmbunătăţirea cunoştinţelor despre biodiversitate printr-o formă ludică – parcurgerea unor trasee turistice / poteci interpretative, implicarea în activităţi de mediu-protective şi dezvoltarea spiritului competiţional prin organizarea unor probe sportive, specifice sporturilor montane: orientare, escaladă şi raid montan.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole