Festivalul Roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa – In memoriam Dorin Alicu (ediția I, 29–31 iulie)

Asociația de Turism Retezat, beneficiară a proiectului “Descoperă destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat”, finanțat de Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat, organizează la Hațeg și Sarmizegetusa (jud. Hunedoara), un eveniment de promovare a obiectivelor turistice locale.
Prima ediție a Roman Fest Ulpia Traiana Sarmizegetusa – In memoriam Dorin Alicu se va desfășura în perioada 29 – 31 iulie 2016 și își propune, prin intermediul reenactorilor Asociației Terra Dacica Aeterna, cel mai experimentat și mai mare grup de reconstituire istorică din România, să însuflețească locul în care, odinioară, se afla capitala Daciei Romane.
După deschiderea oficială ce avea loc vineri, 29 iulie, la Hațeg, în inima Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, istoria romanilor va putea fi retrăită, timp de două zile (30 și 31 iulie), în situl arheologic de la Sarmizegetusa, printre corturi dacice și romane, tabere civile și militare, ateliere de meșteșuguri antice (ceramică, fierărie, pielărie, țesătorie, metaloplastie, prelucrare os și lemn, medicină, mozaic antic, inginerie antică, pictură pe lemn, sculptură în piatră), jocuri și demonstrații de luptă.
Evenimentul este dedicat memoriei arheologului clujean Dorin Alicu, de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, care și-a dedicat întreaga carieră profesională cercetărilor în cadrul sitului roman de la Sarmizegetusa.

*******

Ce este Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat?

Țara Hațegului – Retezat este a treia zonă din România care a primit, din partea Autorității Naționale pentru Turism, certificarea de destinație de ecoturim, contribuind la întregirea rețelei naționale de zece astfel de destinații, selectate de către Asociația de Ecoturism din România.
De ce ȚARA HAȚEGULUI – RETEZAT? Pentru că zona, un “Ardeal în miniatură”, aşa cum a fost descrisă în literatura română de către Ion Pop Reteganul, surprinde prin peisaje deosebite și nu doar atât. Ne mândrim cu primul parc național din România, Parcul Național Retezat, cu Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – sit UNESCO, Țara Hațegului fiind locul unde acum 74 de milioane de ani locuiau dinozaurii pitici, unici în lume; avem zimbri, biserici vechi de piatră (Densuș, Prislop, Colț-Suseni), cetăți și castele, oameni faini și mâncare strașnică, lucruri care fac ca Țara Hațegului – Retezat să fie o destinație unică.

Pentru creșterea și promovarea destinaţiei ecoturistice, toţi actorii implicaţi, îndrumaţi de un manager de destinaţie şi un coordonator local, se angajează într-un efort complex, care aduce laolaltă asociaţii diverse, ONG-uri, arii protejate, operatori în domeniul turismului, autorităţi locale şi comunităţi locale ori regionale, cu un singur scop: dezvoltarea responsabilă şi armonioasă a turismului, care să folosească, în cel mai bun sens, tuturor părţilor implicate. Ne dorim ca aceast lucru să se întâmple în armonie perfectă cu o strategie de dezvoltare care să ţină cont de cerinţele şi pretenţiile tuturor celor implicaţi.
Organizaţiile semnatare ale Acordului de parteneriat pentru dezvoltarea și promovarea Destinaţiei de Ecoturism Ţara Haţegului – Retezat sunt următoarele:
Asociaţia de Turism Retezat
Administraţia Parcului Naţional Retezat
Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului
Consiliul Judeţean Hunedoara
Instituţia Prefectului Hunedoara
Primăria oraşului Haţeg și primării de comune din Ţara Haţegului (Densuș, Sarmizegetusa, Răchitova, General Berthelot, Sântămărie-Orlea, Baru, Totești)
Colegiul Naţional „I.C.Brătianu” Haţeg
Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara
Asociaţia Intercomunală Ţara Haţegului
Prestatori de servicii turistice din zonă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole