Firmă din Deva amendată cu 21.000 de lei

Ieri, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara, însoțiți de doi lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat, pe raza municipiului Deva, o acțiune în cursul căreia au stabilit că reprezentanţii unei societăţi comerciale, în perioada 2019 – 2020, au exploatat masă lemnoasă şi au expediat fără proveniență legală un volum total de 91,53 mc de material lemnos, în valoare de peste 18.990 de lei.
În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu două amenzi în valoare totală de 21.000 lei și s-a aplicat măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 91,53 mc de material lemnos.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au stabilit că reprezentanţii unei societăţi comerciale din comuna Șoimuș dețineau în depozitul societății 7,491 mc de cherestea de molid, fără proveniență legală.
De asemenea, operatorul economic nu a respectat prevederile legale referitoare la modul de operare al datelor și nici prevederile legale privind completarea la zi a registrului de intrări-ieșiri materiale lemnoase aferent depozitului deținut.
În cauză, poliţiştii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei, și au dispus măsura complementară de confiscare a volumului de 7,491 mc de cherestea rășinoase.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole