În urma activităţilor investigative, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au reuşit identificarea unei tinere în vârstă de 19 ani, din judeţul Galaţi, cu privire la care au stabilit, în urma probatoriului administrat, că a comis mai multe infracţiuni de furt din locuinţe, în perioada decembrie 2016 – martie 2017.
Poliţiştii au stabilit că tânăra pătrundea în locuinţele persoanelor în vârstă din municipiul Deva cu acordul proprietarilor, sub pretextul oferirii unor produse promoţionale din partea unor supermarketuri, după care profita de neatenţia părţilor vătămate, cărora la sustrăgea sumele de bani pe care le deţineau în locuinţe.
Prejudiciul total produs în urma activităţii infracţionale a tinerei se ridică la 36.000 lei, cea mai mare sumă de bani sustrasă fiind de peste 24.000 lei.
Aceasta a fost, de altfel, şi ultima infracţiune de furt comisă de tânără pe raza municipiului Deva, cu privire la care poliţiştii deveni au fost sesizaţi.
Fapta a fost reclamată în data de 03.03.2017, în jurul orei 09:00, de către de un bărbat de 81 ani, din municipiul Deva. Acesta le-a declarat poliţiştilor că, în data de 02.03.2017, în intervalul orar 14:00-14:30, a permis accesul în locuință unei femei care susținea că este reprezentanta unui supermarket din Deva și oferă pensionarilor produse gratuite.
Persoana respectivă, profitând de neatenția persoanei vătămate și a soției acestuia, a sustras dintr-un sertar al mobilei din dormitor un plic cu 24.500 de lei, după care a părăsit locuinţa.
În cursul zilei de ieri, tânăra a fost condusă la sediul Poliţiei Municipiului Deva pentru audieri, faţă de aceasta fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii. Gălăţeanca şi-a recunoscut faptele şi a restituit celor patru persoane vătămate sumele de bani sustrase, în cauză intervenind împăcarea părților. Ca urmare, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva s-a dispus încetarea de drept a măsurii reținerii, iar suspecta a fost pusă în libertate.
Voluntariat pentru seniorii Devei
Direcția de Asistență Socială Deva caută voluntari pentru Centrul de zi...
Deschide