Moş Crăciun a împărţit daruri copiilor de la Creşa Deva

Moş Crăciun a ajuns, joi, 20 decembrie 2018, la Creşa Deva. Aproape 130 de copii, din secţiile română şi maghiară, l-au aşteptat cu emoţie şi nerăbdători să primească daruri.

Apariţia Moşului cu plete dalbe a fost o adevărată supriză pentru toţi. Nu l-au aşteptat doar prichindeii, ci şi părinţii şi bunicii lor.
„Ajutoarele” lui Moş Crăciun au fost reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Deva şi ai Consiliului Local.

Copiii au transformat evenimentul într-o sărbătoare de poveste. Unii au venit chiar costumaţi în Crăciunei, spiriduşi sau reni şi, timp de o jumătate de oră, s-au întrecut în a-l surprinde pe cel mai îndrăgit personaj al copilăriei cu poezii şi cântece învăţate special pentru această întâlnire.

La final, s-au fotografiat cu Moşul lângă bradul împodobit, l-au îmbrăţişat, unii chiar au plâns de emoţie, dar cu toţii i-au promis că vor fi cuminţi tot anul viitor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole