Municipiul Deva a găzduit Simpozionul teologic internaţional „Comunicare şi cuminecare”

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, vineri, 27 iunie 2014, începând cu ora 17:00, la sala “Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, a avut loc deschiderea Simpozionului teologic internaţional “Comunicare şi Cuminecare”, organizat de episcopia Devei şi Hunedoarei. La manifestare au luat parte mai mulți ierarhi, profesori de teologie din țară și străinătate, reprezentanți ai instituțiilor publice devene și peste 400 de preoți, profesori de religie și credincioși veniți de pe întreg cuprinsul eparhiei hunedorene. După rugăciunea de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei a adresat un cuvânt de bunvenit tuturor participanților, a mulțumit celor care s-au implicat ca parteneri ai episcopiei în organizarea și desfășurarea evenimentelor cultural-spirituale din săptămâna 24-29 iunie 2014, prilejuite de întâia sărbătorire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel ca ocrotitori spirituali ai orașului Deva și a declarat deschise lucrările simpozionului.

Mesaje de salut au adresat apoi: domnul Petru Mărginean, primarul municipiului Deva, doamna Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara, doamna Liliana Țolaș, manager al Muzeului civilizației dacice și romane și domnul prof.dr. Sigismund Duma, rectorul Universității Ecologice din Deva.

În continuare au susținut referate în plen Preasfințitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Daniil, episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, episcop-vicar al episcopiei Râmnicului și domnul profesor Tiziano Salvatera de la Universitățile din Roma și Trento. Prima zi a simpozionului a fost încheiată cu susținerea referatului în plen de către Preasfințitul Părinte Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei.

Lucrările simpozionului au continuat sâmbătă, 28 iunie ora 9:00, tot în sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, pe două secţiuni: “Spovedanie şi duhovnicie”, în sala “Europa”, moderatori pr. Prof.univ.dr. Emil Jurcan de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia și conf.dr.Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie din Sibiu şi “Euharistia – izvorul vieţii duhovnicesti” în sala “Lucian Blaga”, moderatori conf.dr. Mircea Buta și pr. Lect.dr. Caius Cuțaru de la Facultatea de Teologie din Arad. Au fost susținute peste 40 de referate de profesori și doctoranzi ai mai multor facultăți de teologie din țară, lucrări ce vor fi publicate într-un volum dedicat acestui simpozion.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole