EDITORIAL – Răzvan ŞTEFAN

Indiferent de rezultatul campaniilor electorale, la noi, după alegeri, toți “băieții deștepți” încep să caute ce nu a mers. Întâmplarea face ca mie să-mi fi picat de curând în mână o carte a cărei lectură mi-a devoalat faptul că decizia mulțimilor este condusă de o pârghie nevăzută, aproape mistică. Cartea se numește “Înțelepciunea mulțimilor” și, e foarte posibil ca ea să fi scăpat atenției strategilor PSD, din cauză că autorul are un nume american, dar nu “verde”: James Surowiecki. Cum campania lui Victor Ponta a fost calată pe valorile românești neaoșe, produsul editorial al acestui evident bastard al purității de neam(bașca numele lui atât de complicat), a fost ignorat.
Întro societate mai tolerantă, cum este cea de peste ocean, acest James s-a afirmat ca editorialist pe zona de business la The New Yorker. Victor Ponta a beneficiat de echivalentul unui asemenea jurnalist(român verde), Gabriela Vrânceanu Firea, și ea implicată în jurnalismul economic din funcția de directoral “Săptămânii Financiare”. Ca să nu mai punem la socoteală că și Gabriela noastră are în CV, încă și mai multe decât “bastardul” american cu nume atât de complicat: Surowiecki. “A noastră” mai este și prozatoare, jurnalistă, poetă, senatoare și, să nu uităm, mamă! În aceste condiții era aproape normal ca o carte scrisă de “metisul” de peste Atlantic să fi rămas nebăgată în seamă.
A fost norocul nostru!
Asta deoarece dacă staf-ul PSD nu și-ar fi pierdut timpul cu găini moarte; cu demonizarea unui liniștit profesor de fizică sau cu cotrobăitul medieval prin rufele bitangului de Iohannis, acum Victor Ponta putea striga „Daciana Dragostea mea!”.
Cartea “Înțelepciunea mulțimilor” are pasajele bine conturate iar ghilimelele sunt la locul lor și alungă orice bănuială de plagiat. Deci, putea fi citită cu încredere. PSD nu a făcut-o, iarăși spre norocul nostru.
Insist asupra norocului așa cum a făcut-o și Victor Ponta introducându-și buletinul de vot în urnă:”Să fie cu noroc!”. Parcă el juca România la loto. Sau poker, că-i mai șemecher…
Această carte dezvăluie că, deseori, mulțimile fără nicio cunoștință întrun domeniu iau decizii mai înțelepte decât elita ultraspecializată. Condiția este ca mulțimea să fie mare. Cât mai mare…
Te așteptai de la un om ca Victor Ponta, atât de impresionat de China, să fi început, măcar, să înțeleagă ceva din aritmetica socială a numerelor mari. Dacă ar fi făcut-o, el ar fi înțeles că un număr oarecare de găini poate pune în mișcare milioane de oameni, chiar dacă printre ei nu se află vreun “doctor”. Tot aritmetica numerelor mari i-ar fi arătat că este ridicol să te iei de 300 de hectare de pământ în condițiile în care lângă tine se fură sute de mii de hectare de pădure.
Ceea ce m-a mai frapat în această carte este faptul că primul studiu pe care-l pomenește este cel semnat de Francis Galton și a apărut în “Nature”, publicație care prin numele lui Victor Ponta a făcut România și mai cunoscută…
Etc. Luați cartea și citiți-o. Veți vedea și veți înțelege că, dacă numărul celor care votează este îndeajuns de mare, toate păcălelile cad și adevărul iese la iveală, frumos sau nu. Ceea ce mulțimea a strigat inconștient de câteva ori până acum “nu puteți voi fura cât putem noi vota” își află răspunsul aici. Ceea ce au putut vedea cu toții pe 16 noiembrie plutește printre rândurile acestei cărți și vine în sprijinul ideii că participarea la vot este singurul medicament al bolilor democrației. Nu județul Teleorman sau orașul Focșani salvează alegerile. Așa cum nici diaspora a cărei fantoșă îi bântuie pe toți candidații, nu reprezintă un element. Aceasta este importantă doar în mințile mici în care nu încape ideea că diaspora influențează doar din cauză că este ultima mulțime ale cărei voturi sunt numărate. Puneți, prin lege, ca ultima mulțime numărată să fie un județ, la întâmplare, extras ca la loto, după închiderea urnelor și o să vedeți cum Sălajul ori Tulcea se pot transforma în spaime pentru candidați.
În rest, poate, doar norocul să ne mai ajute. Norocul ca unii “români verzi” ale căror nume le-am pronunțat deja să nu găsească astfel de cărți. Mai bine să-i lăsăm să scrie. Mai ales că, astăzi, scrierea de cărți reduce din pedeapsă…
Hai noroc!