Cu prilejul unei documentări de teren, nu mică ne-a fost suprinderea să constatăm că această biserică, aflată în prag de năruire, adăposteşte o pictură unicat în lume – este vorba despre imaginea unui împărat bizantin. Pătrunzând în altarul de la Ocişor, în tainica sacralitate rezervată doar „Sfintei Sfintelor”, pe peretele de la Răsărit, descoperim efigia basileului bizantin Ioan Paleologul al VIII-lea (1391-1425), penultimul împărat înaintea căderii Constantinopolelui sub turci. Potrivit pisaniei, pictura a fost realizată la 1804, de un zugrav anonim, care s-a arătat destul de explicit în privinţa acestui chip, atunci când îl eticheta cu inscripţia, în grafie cirilică: „ST. IOAN PALEOLUG ÎNPĂRAT”
Nu este deloc o întâmplare de toate zilele să poţi privi, pictat pe pereţii unei biserici ortodoxe, un sfânt necunoscut şi neînscris în Sinaxar (adică în cartea care îi cuprinde pe toţi sfinţii canonizaţi).
Şi totuşi, cine intră smerit — cum se cuvine –, în altarul încântătoarei bisericuţe de lemn din satul Ocişor, poate privi şi citi, se poate convinge de realitatea acestui fapt. Scrie clar: « Sfântul Ioan Paleolug înpărat ».
Personajul este înfăţişat cu mantie şi vestimentaţie împărătească, ţinând în mâna stângă un zapis, probabil pactul încheiat cu papa Eugeniu al IV-lea, în anul 1437, la Florenţa, prin care se reîntregea Biserica Creştină Universală, despărţită de Marea schismă, un pact de solidaritate a Ocidentului cu Răsăritul, în faţa pericolului turcesc. Acţiunea diplomatică în Occident a lui Ioan Paleolog al VIII-lea continua demersurile iniţiate de tatăl său, basileul bizantin Manuel al II-lea Paleologul (1391-1425), sub a cărui domnie se înăsprise blocada Constantinopolelui de către turci. Demersul anonimului pictor, de la începutul secolului XIX, nu putea fi provocat decât de entuziasmul resimţit în faţa unui act cu adevărat istoric al penultimului împărat bizantin, Ioan VIII Paleologu (1425-1448). Presat de repetatele atacuri ale turcilor asupra Constantinopolului, capitala măreţului Imperiu bizantin, având în ochi lacrima presentimentului prăbuşirii, Ioan Paleologu cere ajutor militar Papei de la Roma, în fapt Occidentului.
După 350 de ani, gestul împăratului Ioan Paleologu i s-a părut extraordinar minunatului nostru pictor de la Ocişor. I s-a părut a fi prima ofertă şi invitaţie la ecumenism. Adică la împăcarea Bisericii Răsăritene cu Biserica Romei.
Dar, ce-l va fi motivat pe pictorul de la Ocişor să reprezinte efigia unui împărat al Bizanţului, la peste trei veacuri şi jumătate distanţă, tocmai în altarul unei bisericuţe din Munţii Apuseni? Mai ales că nu a fost sanctificat niciodată şi nu figurează în Sinaxare! Iată o „enigmă” de dezlegat pentru istorici.
Pictorul altarului de la Ocişor trăise sub puternica impresie a evenimentelor contemporane derulate în plan european, marcate de campaniile războinice ale lui Napoleon Bonaparte. Să nu uităm că transilvănenii erau în cunoştinţă de cauză cu mutaţiile geopolitice din plan militar, ştiut fiind faptul că regimentele de grăniceri de la Năsăud şi Orlat au participat, în ambele tabere, la războaiele napoleoniene. Se prea poate ca tâlcul zugrăvirii efigiei împăratului Ioan al VIII-lea Paleolog în biserica de lemn de la Ocişor să constituie, în intenţionalitatea artistului, un apel ecumenic la concilierea pacificatoare a întregii lumi creştine din Europa, în acel deceniu greu încercat de acţiunile belicoase ale lui Bonaparte.
În acelaşi timp, avem în vedere că gestul artistic al pictorului reprezenta un semn de solidaritate ecumenică, un mesaj pentru concilierea celor două Biserici surori româneşti din Ardeal, Greco-catolică şi Ortodoxă, în folosul emancipării politice a Naţiunii. De ce la Ocişor, acel pictor tăinuit sub pecetea anonimatului va fi avut o viziune a universalismului creştin? Este o întrebare al cărei răspuns cu greu mai poate fi descifrat, la peste două veacuri distanţă de momentul decorării absidei. Însă, mesajul său rămâne valabil şi pentru zilele noastre.
Pictura de la Ocişor, cu Ioan Paleolog al VIII-lea, reprezintă un unicat nu numai în spaţiul românesc, ci şi pe întregul continent european, aspect care valorizează în mod deosebit Biserica monument de artă din această localitate.
Aşezământul se află în prag de năruire şi reclamă urgente lucrări de conservare şi restaurare, până nu va fi prea târziu ! Profesorii şi studenţii de la Arte din Cluj sunt dispuşi să ofere voluntariat pentru salvarea de la distrugere a acestei picturi nepreţuite, care ar face obiectul mândriei oricărui muzeu din lume. La rândul nostru, prin articolul de faţă, ridicăm fanionul unui semnal !
Dorin Petresc
