Adjunctul Însărcinatului cu Afaceri al Statelor Unite la Bucureşti, dna. Debra Hevia efectuează o vizită privată în municipiul Deva, cu ocazia festivalului de operă în aer liber – Opera Nights 2015. Invitaţia a fost lansată de către Primăria Municipiului Deva, în calitate de co-partener la organizarea acestui festival prestigios.

În cursul după-amiezii de joi, Domnia sa a participat la o scurtă întrevedere cu primarul Petru Mărginean, în cadrul căreia s-a discutat despre colaborarea româno-americană, despre oportunităţile de afaceri din municipiul Deva, despre potenţialul turistic şi cultural al oraşului reşedinţă de judeţ, despre facilităţile care se acordă investitorilor care vor să deschidă o afacere în Deva.

Adjunctul şefului de misiune al Statelor Unite în România se află pentru prima dată în judeţul Hunedoara şi în municipiul Deva. Debra Hevia s-a arătat interesată de sistemul educaţional, de dotările care există în unităţile sanitare de la noi, de rata şomajului, de tipul de industrie care s-ar putea dezvolta aici, dar şi de problemele cu care se confruntă devenii, cea mai stringentă fiind lipsa locurilor de muncă.

Primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, s-a arătat optimist în privinţa proiectelor viitoare care se vor dezvolta în Deva. Este vorba de acele proiecte finanţate din fonduri europene prin care se vor pune în valoare Cetatea şi Centrul vechi, două obiective care vor atrage, cu siguranţă, mulţi vizitatori. De asemenea, se are în vedere şi crearea de piste integrate de biciclete care să transforme oraşul în primul VeloCity din România.