Pagubele din comuna Vața de Jos, evaluate de prefect

Pagubele din comuna Vața de Jos, evaluate de prefect

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a verificat astăzi situația lucrărilor hidrotehnice și activitatea comisiilor de evaluare a pagubelor din comuna Vața de Jos, grav afectată de inundațiile care au avut loc în noaptea de 18 spre 19 iunie 2020.

În zonă, mai multe utilaje lucrează la evacuarea albiei pârâului Prăvăleni și restabilirea, pe cât posibil a digurilor.

Locuitori ai satelor Basarabasa, Prăvăleni și Ciungani au discutat cu prefectul județului și l-au informat despre problemele pe care le au după retragerea apelor.
Prefectul județului Hunedoara i-a informat pe localnici că de-a lungul albiei vor începe în următoarea perioadă, lucrări speciale de îndiguire, finanțate de Guvernul României. Astfel, oamenii, gospodăriile și terenurile agricole vor fi protejate împotriva inundațiilor.

De asemenea, Vasilică Potecă, a luat imediat, la fața locului, unele măsuri pentru a sprijini familiile afectate de revărsarea apelor.

Menționăm că în aceste zile în comuna Vața de Jos se află comisiile de evaluare a pagubelor, coordonate de Instituția Prefectului, care centralizează distrugerile provocate fiecărei familii din localitățile afectate de inundații.

La sfârșitul acestei săptămâni rapoartele vor fi trimise Guvernului României, care va aloca importante fonduri financiare printr-o Hotărâre de Guvern, pentru ca oamenii să fie despăgubiți și să-și reia activitatea obișnuită în gospodăriile proprii.

„Pentru a nu mai avea loc astfel de evenimente nedorite, care pot transforma din nou zona într-una calamitată, cel mai important lucru este să fie efectuate lucrări hidrotehnice speciale de îndiguire și amenajare a albiei cursului de apă care trece prin cele trei sate.” – a precizat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.

Recomandari

Alte Articole