Percheziții în Brad și Hunedoara

Condamnat la închisoare, depistat și reținut în Petroșani

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Hunedoara, au pus în aplicare 7 mandate de percheziţie (5 mandate pe raza municipiului Brad şi două pe raza municipiului Hunedoara), la locuințele a patru bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracțiuni de furt (respectiv tăinuire).
În cursul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 16 biciclete şi mai multe părţi componente (ghidoane, furci, roţi, mânere, cadre), precum şi piese de schimb (sisteme de frânare, pinioane, pedale).
Poliţiştii au stabilit că cei patru bărbaţi (cu vârste cuprinse între 31 şi 45 de ani, trei din municipiul Brad şi unul din Hunedoara), în perioada mai-octombrie 2020, au sustras mai multe biciclete din scări de bloc situate pe raza municipiului Brad (sau chiar lăsate pe stradă, nesupravegheate, de către proprietari), pe care ulterior l-au valorificat către clienţi de ocazie.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi tăinuire, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Recomandari

Alte Articole