Revizie tehnică la Telecabina de la Cetatea Deva – 18 noiembrie

Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva intră în revizie

Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită joi, 18 noiembrie 2021, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva care administrează monumentul istoric.
Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Deva în această zi o pot face la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare:
Traseul nr. 1- din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute
Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute
Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute
Începând de vineri, 19 noiembrie 2021, telecabina va funcționa după programul normal, între orele 8:00-20:00.
ℹ La călătoria cu Telecabina pasagerii sunt rugați să respecte toate regulile și măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Recomandari

Alte Articole