Scandal în comuna Baia de Criș

Petroșenean reținut, după ce tâlhărit un bărbat în vârstă de 61 de ani

În data de 02.05.2020, în jurul orei 21:45, polițiștii au fost sesizaţi de o persoană din comuna Baia de Criş cu privire la faptul că un bărbat de 49 de ani, cu antecedente penale, din comuna Baia de Criş, a încercat să incendieze o şură şi a dat foc unei bănci din lemn, amplasate la poarta unui imobilul din satul Rişculiţa.
La faţa locului s-a deplasat în cel mai scurt timp o echipă operativă, care a stabilit că bărbatul a aruncat cu benzină (dintr-o sticlă ce o avea asupra sa), pe banca din lemn, montată în marginea drumului sătesc, în spațiul public, și a incendiat-o cu o brichetă (banca fost distrusă parțial, incendiatorul fiind surprins și reținut de cetățenii din sat).
Bărbatul implicat în eveniment a fost condus la sediul Secției de Poliție Rurală Baia de Criș, unde au fost audiat în cadrul dosarul de cercetare penală constituit pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și tulburarea ordinii şi liniştii publice (acesta fiind sub influența alcoolului şi manifestându-se violent la adresa unor vecini).
În urma incendiului nu au rezultat victime omeneşti, iar pagubele materiale au fost evaluate la aproximativ 100 de lei.
Faţă de cel în cauză, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Baia de Criș au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracţionale.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva, urmând să fie prezentat (astăzi) Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale.

Recomandari

Alte Articole