Sinaxarul zilei de 28 Mai:

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

Acest preacuvios Nichita, din pruncie iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi de toate cele ce sunt în lume, şi făcea plăcere lui Dumnezeu prin vieţuirea îmbunătăţită cu fapte. De aceea a fost ridicat în scaunul arhieriei Calcedonului, pe care, stând ca o făclie în sfeşnic, strălucea lumii şi înfrumuseţa Biserica lui Hristos. Şi era foarte milostiv către săraci, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi pe cei străini primindu-i; şi era tată sărmanilor şi apărător văduvelor şi mingâietor pentru cei scârbiţi. Şi fiind atunci luptă împotriva icoanelor sub împăratul Leon Armeanul s-a arătat fidel mărturisitor al lui Hristos, pentru că mult s-a luptat împotriva păgânătăţii, mustrând şi lepădând cele neortodoxe, învăţând şi îndemnând pe toţi cu bună-cinste a se închina icoanei lui Hristos şi a preacuratei dumnezeieştii Maicii Sale şi ale tuturor sfintilor. Şi multe a pătimit de la acel rău-credinciosul împărat şi de la cei de un cuget cu dânsul: izgoniri, batjocuri şi chinuri, pentru dreapta credinţă; şi după mulţi ani şi după multe trudiri muceniceşti, după ce cu săvârşită plăcere dumnezeiască s-a mutat din acestea de aici, l-a preamărit pe el Dumnezeu în ceruri, înaintea îngerilor Săi, şi pe pământ înaintea oamenilor. Pentru că prin cinstitele lui moaşte se făceau minuni, şi se dădea tămăduiri tuturor bolilor, pentru ca să fie Dumnezeu preaslăvit prin el, Care este preamărit întru sfinţii Săi.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Eliconida.

Această sfintă a trăit pe vremea împăraţilor Gordian şi Filip, şi era din cetatea Vitaliei. Şi a fost prinsă şi adusă la Perinie, ducele Corintului, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost supusă la felurite şi grele chinuri; dar scăpând din acestea a mers la capiştea idolilor şi prin rugăciune a surpat la pământ idolul zeiţei Atena, a lui Die şi a lui Asclipie.

După acestea luând stăpânIrea de la Perinie Iustin antipatul, a fost adusă muceniţa şi la acesta, şi neplecându-se a aduce jertfe idolilor, a fost supusă şi de acesta la grele chinuri, din care cu ajutorul Celui de sus, scăpând nevătămată a primit muceniţa moartea prin tăierea capului şi aşa purtătoare de cunună s-a suit la ceruri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Crescent, Pavel şi Dioscorid.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole