Turneul național Clasic la puterea a treia „Violoncellissimo” revine la Deva cu ediția a V-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează în data de 21 octombrie 2023, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, la ediția a V-a a turneului ,,Clasic la puterea a treia, Violoncellissimo”, susținut de Marin Cazacu și ansamblul cameral Violoncellissimo.
Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani, format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu care, alături de actuali și foști studenți ai săi a deschis un nou drum în promovarea muzicii și tinerilor talentați din România.
De-a lungul timpului, Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul unor importante evenimente culturale din România și străinătate: la Marea Sală UNESCO Paris – aniversare 65 ani România la UNESCO, octombrie 2021; la Expo 2020 Dubai, decembrie 2021; cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, la Bruxelles; la Gala Premiilor UNITER, la Washington, Luxemburg, Istanbul, la Seara de Gală dedicate aniversării a 30 de ani de apartenență a României la Francofonie etc.
Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii ,,George Enescu”, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții solistice la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole