Ultimul pas important pentru construirea unui stadion nou la Hunedoara

Compania Naţională de Investiţii a demarat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a noului stadion de la Hunedoara. Durata pentru proiectare va fi de 6 luni, iar durata de execuţie de 22 de luni, conform datelor publicate de CNI.
Conform studiului de fezabilitate, noul stadion de la Hunedoara va avea 10.100 de locuri, parcare subterană, zone de acces (rutier şi pietonal) şi toate facilităţile şi dotările specifice unui stadion modern, de categoria UEFA 4 (spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant – cantină, sală de fitness multifuncţională, instalaţie de nocturnă, suprafaţă de joc cu iarbă naturală, cu încălzire şi drenaj etc…)
Valoarea totală a proiectului se ridică la 64,5 de milioane de euro (inclusiv TVA), finanţarea construcţiei fiind asigurată exclusiv din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole