Victorie pentru aeromodeliștii brădeni în Ungaria

Aeromodeliştii de la CSA Aurul Brad au cucerit două medialii la seniori şi au reuşit cinci prezenţe pe podium la juniori, la cele două etape Cupa Mondială, organizată de Federaţia de Aeromodelism din Ungaria la Salonta.

Sportivii brădeni au fost în prim planul celor două etape ale Cupei Mondiale, Cupa Budapesta şi Cupa Szeged. Astfel, brădeanul Ioan Mascovschi, component al lotului naţional al României, a obţinut argintul la „Cupa Budapesta” şi bronzul la „Cupa Szeged”.

La juniori, brădenii au dominat autoritar competiţia, obţinând cinci dintre cele şase medalii puse în joc în cadrul celor două concursuri. Andrei Macsim şi Andrei Aprodu s-au clasat pe primele două locuri atât la „Cupa Budapesta”, cât şi la „Cupa Szeged”, iar Nicolae Onea a obţinut medalia de bronz la al doilea concurs.

La cele două etape de Cupă Mondială, Cupa Budapesta şi Cupa Szeged, desfăşurate la Salonta, au participat aeromodelişti seniori şi juniori din următoarele ţări: Austria, Croaţia, Bosnia, Polonia, Germania, Cehia, Slovenia, Ungaria, Slovacia şi România.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole