Galerii de ară, workshopuri, artizani locali, street food și nu în ultimul rând artiști naționali și internaționali de top – toate la prima ediție Citadela Festival.
În perioada 27-29 iulie, monumentul istoric Cetatea Deva se va trasforma într-un loc de întâlnire a unor artiști de top ai muzicii electronice naționale și internaționale, dar și într-un spațiu de expunere a artei contemporane, a artizanilor locali și un loc unde festivalierii își vor putea descoperi pasiunea cu ajutorul atelierelor de creație!
Pe scena Telekom Electronic Beats vor urca cele mari nume ale industriei muzicii electronice din România alături de artiști internaționali de top, creându-se astfel o punte culturală între muzicienii locali și cei din străinătate. Vom avea cel mai bun sistem de sunet, pentru că ne dorim ca festivalierii, dar și artiștii să aibă parte de cea mai bună experiență în materie de sound!
„Promovăm artiștii români, care sunt mult mai apreciați internațional, iar misiunea noastră e să-i promovăm, să-i facem cunoscuți și apreciați și în țara noastră.
Aducem artiști străini la festivalul Citadela pentru a crea o punte între cultura underground din România și cea din afară. Pe lângă muzică, festivalul va găzdui ateliere de creație și învățare cuprinzând o gamă largă de activități, de la a învăța tainele de a fi DJ-ei, la artele digitale și până la a trage cu arcul sau yoga”, declară organizatorii de la Bipolar.
Festivalierii vor avea parte și de un food court, vom avea o instalație artă modernă pop up într-un turn din cetate și îi invităm să descopere artizanii locali!
TEB Stege Full Lineup: Artiștii străini: Roman Flügel este din Germania și este considerat pionierul muzicii electronice, Hector, din Mexic este fondatorul celebrului label Vatos Locos, francezul Cesar Merveille face parte din familia Cadenza.
Artiștii români, foarte cunoscuți internațional, au participat la cele mai mari festivaluri din țară, dar și de peste hotare. Aceștia sunt: Amorf [LIVE] este considerat cel mai interesant proiect live de muzică electronică, Priku este din București și pune de muzică de peste 10 ani la nivel înalt, Livio & Roby sunt pionierii muzicii electronice românești, Mahony este rezident la cunoscutul club Cristal din București, Suciu este din Râmnicu Vâlcea și este chemat constant la festivaluri mari din țară și din afară, Vincent Iulian este din Bacău, producător, Sepp b2b Nu Zau sunt fondatorii labelului Uvar, Mihai Pol din Brașov, vlf din tm și Mi Pa din Deva.
Ne dorim ca fiecare festivalier în parte să aibă șansa să-și descopere pasiunea, de aceea vom pune la dispoziție patru workshop-uri:
• The Aspiring DJ: Mahony și DJ High Way vor împărtăși din cunoștințele lor în cadrul artelierului de DJ (sâmbătă de la ora 17.00, vă puteți înregistra pe goo.gl/SQo9Kn);
• The Creative Hub: cei care doresc să învețe photoshop sunt invitați la cursul susținut de ARTholic (sâmbătă de la ora 19.00, vă puteți înregistra pe goo.gl/ULnUDq);
• The Zen Corner: sesiuni de yoga ( vineri de la ora 21.00 și două cursuri sâmbătă, de la ora 9.00 și de la ora 21.00, vă puteți înregistra pe goo.gl/wSynjC);
• The Marksman: vineri de la ora 17.00 și sâmbătă toata ziua veți avea ocazia să învățați să trageți cu arcul, nu e nevoie de înregistrare.
Artele vizuale vor pune stăpânire pe cetate în timpul zilei, iar sculptorii și pictorii o vor transforma într-o galerie de artă modernă! Citadela Festival este atât despre arta muzicii cât și despre arta vizuală! Galeriile fiind cireașa de pe tort!
Biletele pot fi achiziționate pe www.bilete.ro , iar prețul pentru un abonament pe 3 zile este: 169 lei + taxe.
Programul de Acces în incinta Cetății Deva în perioada de desfășurare a Festivalului Citadela:
27.07.2018 – 29.07.2018
ZIUA I – 27 IULIE 2018
Ora 18:00 – Accesul vizitatorilor este restricționat în toată incinta Cetății Deva (vizitatorii aflați la momentul respectiv în Cetate vor putea coborî cu Telecabina sau pe jos pe la Poarta 1, până la ora 19:00);
Ora 18:00 – Se realizează doar accesul participanților la festival, atât cu Telecabina cât și pe jos pe la Poarta 1;
Ora 19:00 – Deschiderea Festivalului;
Ora 21:00 – Se închide Incinta 2 și este permis accesul doar în Incinta 3 (de la Poarta 1 până pe Platforma Artilerie Vest);
Accesul cu Telecabina este disponibil până la ora 02:00;
Ora 06:00 – Finalul programului (participanții la festival vor putea coborî doar pe jos, pe la Poarta 1).
ZIUA II – 28 IULIE 2018
Ora 18:00 – Accesul vizitatorilor este restricționat în toată incinta Cetății Deva (vizitatorii aflați la momentul respectiv în Cetate vor putea coborî cu Telecabina sau pe jos pe la Poarta 1, până la ora 19:00);
Ora 18:00 – Se realizează doar accesul participanților la festival, atât cu Telecabina cât și pe jos pe la Poarta 1;
Ora 19:00 – Redeschiderea Festivalului;
Ora 21:00 – Se închide Incinta 2 și este permis accesul doar în Incinta 3 (de la Poarta 1 până pe Platforma Artilerie Vest);
Accesul cu telecabina este disponibil până la orele 02:00;
Ora 06:00 – Finalul programului (participanții la festival vor putea coborî doar pe jos, pe la Poarta 1).
ZIUA III – 29 IULIE 2018
Ora 05:00 – Se realizează doar accesul participanților la festival, pe jos, pe la Poarta 1;
Ora 06:00 – Redeschiderea Festivalului (care va avea loc pe platoul situat deasupra Porții 2 a Cetății);
Ora 19:00 – Închiderea Festivalului.
În această zi, drumul între Poarta 1 a Cetății Deva și punctul de sosire al Telecabinei este închis pentru desfășurarea Festivalului.
Accesul în Cetatea Devei se face pe jos, pe la Poarta 1, și apoi pe scările care duc până la Platforma Artilerie Vest.
De asemenea, accesul vizitatorilor în Cetate este permis cu Telecabina, între orele 9:00 – 21:00.
Festivalul Citadela este organizat de Asociația Culturală Bipolar în parteneriat cu Telekom Electronic Beats, cu sprijinul Consiliului Local Deva, Primăria Municipiului Deva și al Consiliului Județean Hunedoara.