Frunze, oi, dezvăluiri… și tipicul spirit de turmă

EDITORIAL – Peter Vasile CZOMPA

Incredibil câte discuții și polemici poate provoca un singur cuvânt: oaie. Zâmbesc, ba chiar îmi vine să râd, doar după ce-am scris primele cuvinte… auzi acolo, oaie, și mă întreb dacă nu cumva am luat-o razna?! Nu știu, poate da, poate nu, dar eu măcar îmi pun problema din când în când, la câtă nebunie văd zilnic… asta spre deosebire de atâtea personaje sus-puse, care, zău dacă nu, par scăpate dintr-un ospiciu. Dau imediat câteva exemple care-mi vin în minte, însă după ce lămurim un lucru: nu bazaconia lansată de ministrul Dobre este subiectul acestor rânduri, nu, nu oaia Și, vorba vine, nici capra – care, sărăcuța, nici ea nu mai știe exact ce e (păi cu atâtea pițipoance puse în importante poziții-cheie, e delir), și nici frunza, nici mitraliera (aia a unui alt tembel de parlamentar), nici vreo grevă – a unora care câștigă în medie 5.000 euro lunar (pe merit, evident, fără discuție, da` să faci tu grevă că mai vrei și niște chestii chiar exagerate, e mult prea mult!), nici becul ars din arhiva SIPA (la asta totuși o să revin preț de câteva vorbe), nici cine e prim-ministru, nici cine a devenit recent ”ambasador” al turismului din Maramureș – uf, ați ghicit, Dragnea! -, nici binomu` sau trinomu`… Nici, nici, nici, și-atunci? Atunci zic: păi chiar toate au luat-o complet razna în țara asta? Toate, la toate nivelurile, până sus de tot? Și mă întrebam dac-am luat-o eu razna? Și-atunci ce să mai zic(em) despre cei care au în mâinile lor toată România, adică soarta țării și a noastră, a tuturor muritorilor de rând? Și, între timp, ăștia – iertați cuvântul neacademic ăștia, ar fi trebuit să scriu nemernicii ăștia, însă nu scriu, nu vreau! – ăștia povestesc despre oi, mitraliere, arhive, împărțeală de funcții, cei din Parlament mai fac scăpat câte-un coleg (într-ale hoțiilor) de urmărirea penală. Fain, așa-i? Iar acum îmi vine-n minte zbanghiul ăla cu ”altă întrebare!” Altă întrebare?

Păi ia să vedem… Chiar a ajuns Băsescu să se războiască taman cu creația lui din umbra Sistemului? Bașca face asta cot la cot cu PSD și ALDE?! Wtf? A-nnebunit lupu`? Na, c-am vrut să uit de oi, și-am ajuns la lup. Lupul de mare, daaa! Care, după ce că el însuși a creat ”hidra” în cei 10 ani, acum tocmai el vorbește despre un Stat profund corupt, despre un ”Stat mafiot”? Nu zău?! Ce descoperire subită, câtă putere de înțelegere și profundă analiză sistemică, deh, păi dormi cum ți-ai așternut! La fel ca și Ghiță, pardon, aproape la fel – și nu compar situațiile, nicidecum, ci mă refer la modul șopârlesc în care, atunci când nu mai ești pe cai mari, atunci când nu te mai pupă-n fund puzderia de lichele din politică, atunci când îți sar la beregată inclusiv unii jurnaliști pe care i-ai ținut în puf, brusc începi să-ți aduci aminte tot mai muuulte și să faci dezvăluiri… ce drăguți! Ziceam de întrebări. Oare cum de brusc s-a pus pe dezvăluiri jurnalistul Dan Andronic? Cel care pe-atunci, în 2009, era un fel de consilier al candidatului Băsescu, făcând parte din staff-ul lui de campanie… și-acum a pocnit așa-numita ”noapte a generalilor”! Stimați concetățeni, voi realizați despre ce se vorbește pe tema asta? Despre sufrageria lui Gabriel Oprea, o cină normală, așa, ca între prieteni, că doar fusese ziua lui Onțanu sau așa ceva, nu? Și ce dacă era taman în seara zilei alegerilor? Ce? Ce dacă erau acolo șefii SRI, un prim-procuror la vârf, lideri politici și-un jurnalist (mă rog, jurnalist-slugă de soi, dar jurnalist, eu n-o să-mi permit niciodată să spun cine e și cine nu e, asta este treaba opiniei publice… și a ”serviciilor”?!)? Dar, până la urmă, foarte bine că se află toate astea, e perfect, ca să vedeți în ce țară de oi și de lupi trăim! A, da: ”O țară de oi merită un guvern de lupi” (Edward R. Murrow)… iar am ajuns la oi? Apropo de lupi și de Guvernul Grindeanu, oooh, de când vreau să vă spun asta: în opinia mea, Grindeanu face doar figurație, exact cum era și Boc cosașul; însă, spre deosebire de Boc, spilcuitul pesedist nici umor n-are, nici verb, nici idei, nici răspunsuri… Să trăiți, tovarășu` prim-ministru! De grade nu știu nimic. Habar n-am dacă doar Dragnea vă susține sau și Sistemu`, nu contează, o să aflăm foarte curând, sunt convins. Mai departe. SIPA a fost desființat în anul 2006? Zău? Și oamenii de-acolo… au devenit agricultori? No, s-o lăsăm baltă… că și-așa le țâțâie fundurile, probabil, la o seamă de magistrați. De-ăia care nu dorm prea bine noaptea. Apropo, hai să le transmit unora din Sistem ceva legat de oameni care-au incomodat fiindcă au refuzat să execute niște ordine murdare: cazul fostului judecător băimărean Zvara. Ce-i cu acest caz? Mai nimic, doar că, deși oficial încheiat în 2012 (sentință definitivă), unii au vrut să redeschidă cazul în 2015 (sic!), dar nu le-a ieșit deloc joaca… deci poate mai povestim curând pe subiectul ăsta!
În altă ordine de idei, iată, 2017 pare anul dezvăluirilor, iar primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu vrea să iasă din rând. Sau probabil nu mai poate, așa că, începând din seara de 22 mai a.c., a-nceput să-și aducă și el aminte, taman pe TVR1, cum s-a-nființat UNPR în 2010, ce și cum făcea Oprea… minunat, nu-i așa? Nu-i deloc rău că face dezvăluiri, întrebarea e de ce tocmai acum? De ce așa deodată? De ce după opt termene de judecată scurse în procesul penal pe rol la Tribunalul Cluj? – și ca să înțelegeți, procesul devine tot mai interesant, cu mărturii tot mai uluitoare… Bun, închei aici, frunza rămâne deocamdată la locul ei, bate vântu` frunza-n dungă, oile stau în continuare cuminți în turmă… și dacă în România funcționează perfect ceva, atunci acel ceva e spiritul de turmă! Turma ideală, iar despre ciobani, măgari, câini de pază și noii proprietari ai turmei, povestim altă dată.

Peter-Vasile CZOMPA

ArticoleRecomandate

Lasă un comentariu

Recomandari din RubricaEditoriale