Patru mii de oameni din toată țara au venit azi la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la al cărui deces se împlinesc 22 de ani. Arsenie Boca a fost considerat un vizionar, motiv pentru care a fost hărțuit de Securitate și a fost întemnițat în mai multe închisori comuniste. Iubit de mii de credincioși, părintele Arsenie Boca este considerat și astăzi un sfânt.

În fiecare an, la mănăstirea Prislop ajung mii de pelerini care îi cinstesc memoria. Oamenii spun că drumul lung și frigul nici nu mai contează atâta timp cât pot ajunge cât mai aproape de mormântul lui Arsenie Boca.

Zeci de preoți au oficiat slujba. După ce s-au rugat și au aprins lumânări, pelerinii au urcat pe dealul mănăstirii, acolo und este mormântul părintelui.

Arsenie Boca s-a născut în județul Hunedoara. A fost stareț și duhovnic la mai multe mănăstiri din țară. Harul său a atras mânia autorităților comuniste. Ani întregi Arsenie Boca a fost închis, și apoi trimis să lucreze la canal. A murit în urmă cu 22 de ani și a fost înmormântat acolo unde și-a dorit, la mănăstirea Prislop.