Absorbante gratuite în toate cabinetele medicale școlare din municipiul Deva

Elevele din municipiul Deva vor avea acces gratuit la produse de igienă menstruală – începând din luna mai 2024. La inițiativa unui consilier local, Direcția de Asistență Socială Deva va dota toate cabinetele medicale școlare cu absorbante, urmând astfel exemplul altor administrații publice locale din țară care au implementat programe similare în școli și licee.
Noul program are ca scop, pe de o parte, facilitarea accesului elevelor la produse de igienă menstruală – mai ales în cazul adolescentelor care provin din medii sociale defavorizate, iar pe de altă parte, reducerea absenteismului lunar și a constrângerilor financiare pentru familiile cu venituri mici.
 Distribuirea gratuită a absorbantelor în cabinetele medicale din școli și licee a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 81/2024, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local. Potrivit documentelor care au stat la baza proiectului, în cabinetele medicale din unitățile de învățământ vor fi distribuite, în ficare lună, 700 de absorbante.
În cadrul aceluiași program, medicii și asistentele medicale din rețeaua de medicină școlară vor desfășura activități de informare și consiliere a elevelor cu privire la importanța igienei intime și la schimbările care au loc în corpul lor – cu atât mai mult cu cât despre aceste subiecte nu se vorbește încă deschis în public și, de multe ori, nici în familie.
În lume, Scoția a fost prima țară care a oferit tuturor elevelor și studentelor accesul gratuit la produse menstruale, deschizând astfel discuția despre situația fetelor și femeilor din medii defavorizate, care nu-și permit anumite produse necesare pentru a merge la școală ori pentru a munci.
În unitățile de învățământ din municipiul Deva funcționează, în prezent, 18 cabinete de medicină generală, care asigură consultații și tratamente gratuite pentru aproximativ 10.000 de elevi. Cabinetele medicale școlare își desfășoară activitatea în subordinea Direcției de Asistență Socială Deva.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole