Atletul Eric Rus (CSM Deva), dublu campion național

La București s-a desfășurat, duminică, 23 aprilie, Campionatul Național de semimaraton, pe distanța de 21 de kilometri. La startul întrecerii de seniori, tineret și juniori s-au aliniat și doi atleți de la CSM Deva, Eric Rus și Raul Dan.
Dacă Raul Dan, care a alergat la tineret, venea după o accidentare, ocupând, în final un onorant loc 14, prestația juniorului Eric Rus a fost una de excepție. Tânărul atlet pregătit de profesorul Cornelia Juratoni a alergat excepțional și, grație timpului obținut, a devenit dublu campion național, atât la juniori, cât și la tineret, categorie de vârstă superioară!
Profesorul Cornelia Juratoni este mândră de acest rezultat și de evoluția lui Eric, care a alergat, în premieră, pe această distanță. „Ne-am pregătit mult pentru această cursă, iar rezultatele muncii la depuse se văd. Eric, ca și Raul, sunt doi atleți de mare perspectivă, și sunt convinsă că vor obține rezultate notabile și de acum înainte”, a declarat profesorul Cornelia Juratoni, antrenor de atletism la CSM Deva.
Eric Rus și-a arătat forma bună în aer liber și în cursul lunii martie, când a devenit vicecampion național la alergare pe șosea pe distanța de 10 kilometri.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole