Compania „Paul Rauschert România” doreşte să îşi dezvolte capacităţile de producţie din Hunedoara

Reprezentanţii companiei Paul Rauschert România au prezentat astăzi, în cadrul unei întrevederi cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, intenţiile de a deschide o nouă capacitate de producţie la Hunedoara, după cea pusă în funcţiune spre finele anului trecut.
Amintim că în a doua parte a anului 2022, compania germană Rauschert a început să producă la Hunedoara ansambluri de piese pentru centrale termice, având acum 43 de angajaţi. Planurile pentru dezvoltarea capacităţilor presupun încă un flux de producţie, de data aceasta destinat pieselor din ceramică necesare centralelor termice, dar şi dezvoltarea liniei de producţie deja existentă.
Reprezentanţii companiei estimează că, până la începutul anului viitor, societatea din Hunedoara îşi va dubla numărul de angajaţi.
„Domnii de la compania Rauschert au căutat, iniţial, în mai multe zone din România un loc în care să înceapă activitatea. Anul trecut au decis să vină la Hunedoara. După mai bine de şase luni de producţie efectivă, au văzut că lucrurile merg bine, atât în ce priveşte oamenii pe care i-au găsit aici, cât şi în ce priveşte relaţia cu autorităţile locale, motiv pentru care au decis ca noua lor capacitate de producţie să fie deschisă tot la Hunedoara. Acest lucru este o confirmare a faptului că decizia lor de a veni la Hunedoara a fost alegerea corectă. Sprijinim cu tot ce putem, în limita legii, orice investitor care doreşte să deschidă o activitate la Hunedoara, sau doreşte să o dezvolte pe cea existentă”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole