Competiție de șah rapid între seniorii Devei

Cei mai buni șahiști de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva au participat, vineri, la prima ediție a concursului de șah „Cupa Seniorilor”, organizată de Direcția de Asistență Socială Deva.
În lista de start au fost prezenți jucători cu vârste între 55 și 93 de ani – unii dintre ei, cu state vechi în sportul minții, alții, cu emoții serioase în fața adversarilor.
Concursul s-a desfășurat după regulile Federației Internaționale de Șah și cu arbitru profesionist. Șase runde intense de șah rapid, 30 de minute pentru fiecare partidă și mutări efectuate într-un timp determinat.

Formatul de confruntare s-a dovedit mai spectaculos decât jocul clasic de șah și extrem de atractiv mai ales pentru spectatori. În plus, la șahul rapid, mai interesante decât rezultatul se dovedesc a fi emoțiile jucătorilor, care trebuie să ia decizii rapide pentru obținerea victoriei.
După trei ore de joc, „Cupa Seniorilor” și-a desemnat câștigătorii.
Prima poziție în clasament a revenit celui mai tânăr membru al Centrului de zi – Leorean Popovici (55 de ani). Bărbatul joacă șah de când era elev, la școala din Ilia. „Am învățat la orele de sport – de la profesorul de limba română”, povesteștește câștigătorul primei ediții a „Cupei Seniorilor”.
Locurile 2 și 3 au fost ocupate de Eugen Dan (86 ani) – campion la șah, în tinerețe, și Petru Achim (80 ani).
Cei mai buni jucători au fost răsplătiți cu diplome, cupe și premii și fiecare concurent a plecat acasă cu o diplomă de participare.

Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva are, în prezent, 48 de membri – foști profesori, ingineri sau economiști, foști angajați Ministerului de Interne, ai Enel ori ai Termocentralei de la Mintia, cu o vârstă medie de 75 de ani, care se întâlnesc de câteva ori pe săptămână la o partidă de şah, rummy, table sau cărţi.
Decanul de vârstă al clubului are 93 de ani și și-a petrecut jumătate din viață în Ministerul Apărării Naționale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole