Deva găzduiește Olimpiada Națională de Religie (Cultul Ortodox), pentru elevii din învățământul gimnazial

La Deva se desfășoară, în perioada 19-22 aprilie 2023, etapa naţională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, clasele V-VIII.
Primăria Municipiului Deva este coorganizator al olimpiadei alături de alte instituții.
La eveniment participă 315 elevi de gimnaziu din întreaga ţară, peste 50 de profesori însoţitori iar comisia centrală, responsabilă pentru elaborarea subiectelor, evaluarea lucrărilor şi stabilirea listei finale de premii şi menţiuni, este compusă din aproape 30 de experţi în educaţie.
Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc ieri, 19 aprilie 2023, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva şi a debutat cu săvârşirea unei slujbe de Tedeum de către Preasfinţitul Părinte Nestor împreună cu un sobor de preoţi.
Proba scrisă are loc astăzi, 20 aprilie, la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”.
După susţinerea probei scrise, timp de două zile, cei 315 elevi participanţi împreună cu profesorii însoţitori vor vizita câteva dintre obiectivele istorice şi religioase ale judeţului Hunedoara: Cetatea Devei, Castelul Corvinilor, Monumentul lui Avram Iancu de la Ţebea, Mănăstirile Prislop şi Crişan şi altele.
Olimpiada se va încheia sâmbătă 22 aprilie, după-amiază, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, unde va avea loc festivitatea de premiere.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole