Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizeaza in ziua de 5 noiembrie 2015, ora 17.00, in incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, lansarea volumului de versuri „Cartea vietii – 60 poeme”, al poetului Stejarel Ionescu, volum aparut la Editura Maiastra din Tg Jiu, in anul 2015.
Stejarel Ionescu s-a nascut la 5 noiembrie 1955, in satul Uroi, orasul Simeria, din parinti intelectuali, mama contabila, iar tatal, tehnician normator. Studiile liceale le-a inceput la Simeria si le-a terminat la Colegiul National „Decebal” din Deva.
Primele poezii le-a scris in timpul stagiului militar. A lucrat la CFR, ca electromecanic, impiegat de miscare. Din 1976 a inceput sa colaboreze la presa vremii: „Drumul Socialismului” si „Lupta CFR”. A activat la Cenaclul „Ritmuri” din Deva, Cenaclul „Flacara” din Hunedoara si Cenaclul prin Corespondenta din Targoviste. Dupa decembrie 1989 a infiintat o societate comerciala cu profil de editura. Pana in 1997 a editat revistele „Amica – magazin” si „Antena – magazin”, precum si ziarul de opinie si cultura „Cetatea”. A colaborat, ca reporter-corespondent, la publicatiile: „Transilvania Jurnal”, „Palia”, „Cronica Romana”, „Curierul National”, „Romania libera”, „Focus Vest”, „A. M. Press”, „Lumea de azi” si „One Tv”. A continuat sa scrie atat poezie, cat si prezentari de carte si cronica plastica sau critica literara in publicatii ca: „Arges”, „Transilvania”, „Chronos”, „Lumina Lina” (SUA), „Lumina Divina”, „Vatra Veche”, „Basarabia literara”, „Lumea Romaneasca” (SUA), „Reflex”, „Onyx” (Dublin), „Agora literara”, „Ecouri literare”, „Provincia Corvina”, „Portal Maiastra”, „Oficial Media” din Targoviste, publicatie on-line la care este redactor-sef s.a.
Este membru al Ligii Scriitorilor din Romania si membru al Uniunii Ziaristilor din Banatul Istoric. A obtinut numeroase premii, diplome si distinctii: Premiul special „Dacica”, la Concursul de poezie originala, Costesti, 1983; Diploma de Onoare de la Asociatia Stiintifica pentru Consolidare Mediu Asociativ „Fiii Gorjului”, pentru intreaga activitate literara, Timisoara, 2013; Diploma de Participare la editia a XXVI-a la Simpozionul international „COLUMNA 2000” pentru intreaga activitate literara, 2013; Premiul II, la Concursul de poezie „Atelier 2014” , Clubul Cafeneaua literara si Fundatia „Semnal din Sud”; Premiul Casei Memoriale „Lucian Blaga” Lancram, la Festivalul International „Lucian Blaga”, 2014; Premiul III „Dropia de aur”, la Concursul National de poezie „Dor de Dor”, Calarasi, 2014; Premiul III la Concursul de Creatie Literara „ALMAGRI”, Constanta, 2014; Laureat al Festivalului International de poezie „Renata Verejanu”, Chisinau, 2014; Diploma de excelenta pentru profesionalism in jurizarea sectiunii de poezie „Dor de Dor”, jud. Calarasi; Premiul Editurii Vatra veche – „Cartea vietii”; Festivalul concurs de poezie religioasa „Credo”, Lapusna, ed. a XV-a.
A publicat urmatoarele volume de versuri:
„Trandafirii de roua”, 2000; „Tacere si singuratate”, 2002; „Somnul ingerului”, 2008; „Lacrima – un nume sfant”, 2008; „Arta de a fi” (antologie colectiva), 2009; „Dat’mi pace / dor de tara”, 2009; „Cu Dumnezeu prin hergheliile de cai”, 2010; „Iarasi mi se pregateste ceva” (ed. bilingva), 2012; „Dumnezeu ne poarta pasii prin hergheliile noptii”, 2013; „Drumul sihastrilor”, 2013; „Castelul de nisip”, 2013; „Suflet nemuritor” (antologie colectiva), 2013; „Pe drumul oaselor”, 2014; „Nemuritorii cuvintelor” (antologie colectiva), 20 4; „Paradigme virtuale” (antologie colectiva), 2014; „Rataciri in timp” (antologie), 2014; „Simbioze lirice” (antologie colectiva), 2014; „Calatorie in regatul cuvintelor” (antologie colectiva), 2014; „Nostalgii de toamna” (antologie colectiva), 2014; „Cartea vietii – 60 poeme”, 2015.
Cu prilejul acestei lansari, din volumul „Cartea vietii” va recita Mihai Bodogan.
Noi rezultate de top pentru dansatorii sportivi de la CSM Deva
Dansatorii sportivi de la CSM Deva își continuă seria evoluțiilor remarcabile,...
Deschide