Jandarmii hunedoreni, prezenți în școli

Pe întreg parcursul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, jandarmii hunedoreni au continuat seria acțiunilor preventive în școlile din județ, derulând săptămânal activități menite să informeze elevii, dar și să prevină actele de natură antisocială în școli și în proximitatea acestora.
La acțiunile de prevenire au participat elevi ai Școlii Gimnaziale „Carmen Sylva” și ai Colegiului Economic „Hermes” din municipiul Petroșani, precum și ai Școlii Gimnaziale ”Dr. Aurel Vlad” din municipiul Orăștie.
Independent și în colaborare cu reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Hunedoara, jandarmii au dezbătut teme de interes pentru elevi precum siguranța în școli, fenomenul bullying sau consumul de alcool și substanțe interzise.
De asemenea, elevilor le-au fost prezentate diferențele dintre contravenții și sancțiuni, regimul răspunderii penale, dar și aspecte privitoare la faptele de tulburare a liniștii și ordinii publice.
Totodată, elevilor li s-au oferit recomandări privitoare la comportamentele dezirabile în mediul școlar, atât în relațiile cu colegii, cât și cu profesorii sau cu personalul școlii.
Jandarmii hunedoreni vor continua seria acțiunilor preventive în școlile din județul nostru și pe parcursul lunilor următoare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole