Serviciu medical nou la Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu

Sanatoriul Geoagiu va oferi pacienților un nou segment de investigații, unele specifice pentru diagnosticul, tratamentul și evaluarea persoanelor cu apnee în somn, forma obstructivă. Perioadele de somn întrerupt sau redus calitativ pot conduce, în timp, la manifestări fiziologice grave, cu impact de proporții asupra organismului. Netratate, acestea pot induce apariția unor noi afecțiuni sau complicații.
Apneea de somn obstructivă este definită ca lipsa fluxului aerian pe căile aeriene, însoțită de mișcări toracice și abdominale, datorate unui obstacol (polipi nazali, formațiuni adenoide, deviație de sept nazal, BPOC, fibroza pulmonară, obezitate, sindrom metabolic, formațiuni toracice sau abdominale gigante).
Diagnosticul și evoluția afecțiunii se formulează pe baza poligrafiei nocturne cardiorespiratorii, iar tratamentul implică folosirea Ventilației Non-Invazive de tip CPAP (presiune pozitivă în căi aeriene de tip continuu) și BiPAP (presiune pozitivă în căi aeriene cu două nivele presionale), asociat tratamentului comorbidităților.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole