Spitalul din Hunedoara va achiziţiona un aparat RMN

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” a demarat procedurile legale pentru achiziţionarea unui aparat RMN – o dotare extrem de necesară pentru orice unitate de acest fel care doreşte să ofere servicii medicale cât mai bune pacienţilor săi.
Achiziţia va fi posibilă şi mulţumită faptului că Ministerul Sănătăţii a alocat în acest scop spitalului din Hunedoara suma de 5,3 milioane de lei. „De regulă astfel de dotări merg cu precădere spre spitalele judeţene. Chiar dacă nu are statut de spital judeţean, spitalul din Hunedoara are o adresabilitate comparabilă cu a unui spital judeţean. Pe lângă pacienţi din tot judeţul, avem şi pacienţi din afara judeţului Hunedoara. Un aparat RMN modern este mai mult decât necesar pentru un act medical cu adevărat performant”, spune managerul Spitalului Municipal Hunedoara, Radu Budae.
În ultimii ani, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” a fost dotat cu două computere-tomograf, cel de-al doilea fiind unul de ultimă generaţie, achiziţionat anul trecut prin intermediul unei finanţări europene în valoare totală de 2 milioane de euro (sumă din care s-au mai asigurat şi alte dotări importante şi necesare unităţii medicale amintite).

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole