Deva: Întâlnire între operatorul de salubritate şi reprezentanţii Asociaţiilor de Proprietari din cartierul Micro 15

Primăria Municipiului Deva a mijlocit astăzi o întâlnire între operatorul de salubritate Salubritate SA Deva şi reprezentanţii Asociaţiilor de Proprietari din cartierul Micro 15 ca urmare a situaţiei create prin neridicarea gunoiului menajer şi a ambalajelor de la platformele de colectare a deşeurilor. Salubritate SA Deva a suspendat activitatea de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor municipale din cauza datoriilor foarte mari acumulate de Asociaţiile de Proprietari din zonă, unele dintre acestea având facturi neachitate din anul 2009.

În cadrul întâlnirii moderate de Administratorul Public al Municipiului Deva, Laura Chinci, şi directorul tehnic adjunct al Primăriei Municipiului Deva, Mircea Davidescu, cele două părţi au convenit următoarele:
1. Asociaţiile de Proprietari au termen până în data de 16 martie 2016 să achite o mare parte din datoriile restante faţa de Salubritate SA Deva, timp în care deşeurile vor fi ridicate conform graficului existent;
2. După data de 16 martie 2016, se va trece la reeşalonarea datoriilor rămase, doar dacă Asociaţiile au plătit către Salubritate cea mai mare parte a restanţei. În cazul în care înţelegerea încheiată, astăzi, 16 februarie 2016, nu va fi respectată, Salubritate SA Deva îşi rezervă dreptul de a nu mai ridica gunoiul de la platformele de colectare a deşeurilor aparţinând Asociaţiilor rău-platnice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole