Fostul presedinte al CJ Hunedoara, inca o luna de arest la domiciliu

Tribunalul din Alba a decis ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, impreuna cu ceilalti patru acuzati din dosarul instrumentat de catre procurorii DNA, va petrece inca o lună în arest la domiciliu. „Magistraţii Tribunalului Alba au admis propunerea procurorilor DNA de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pentru inca 30 de zile în cazul celor cinci inculpaţi. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arata intr-o declaratie a reprezentantului Biroului de presă al Tribunalului Alba.
La scurt timp dupa arestarea sa de catre procurorii DNA, seful organizatiei judetene a Partidului National Liberal, Mircea Moloţ şi-a pierdut mandatul de preşedinte al Consiliului Judetean Hunedoara. Mandatul lui Moloţ a incetat odată cu pronunţarea sentinţei definitive de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost menţinut verdictul de incompatibilitate dat de catre Agenţia Naţională de Integritate.
Potrivit DNA, Mircea Moloţ este in continuare acuzat de catre procurorii anticoruptie de trafic de influenţă în formă continuată, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei firme fără scop patrimonial. Preşedintele suspendat al Consiliului Judetean Hunedoara este de asemenea învinuit de instigare la spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

Redactia Hunedoara

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole