Hunedoara: Țeapă luată de un cetățean care a făcut un schimb valutar pe stradă

În data de 25.04.2016, în jurul orei 15:00, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie de 67 de ani, din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, la ora 11.00, în timp ce se afla pe Bulevardul Dacia, din municipiul Hunedoara, împreună cu fiica sa, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care i-a propus să-i schimbe lirele sterline pe care le deţinea, în lei. Persoana vătămată a fost de acord şi i-a înmânat bărbatului suma de 300 de lire. După ce a primit cele 300 de lire, bărbatul a numărat de două ori suma de 1.710 lei, pe care persoana vătămată trebuia să o primească în schimbul lirelor. Într-o clipă de neatenţie a femeii, bărbatul a schimbat cei 1.710 lei, cu suma de 152 de lei, înmânându-i aceşti bani, în loc de cei pe care i-a numărat în faţa persoanei vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului de 1.558 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole