Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizeaza in ziua de 29 august 2013, ora 14.00, in incinta Deva Mall, etajul 4, Salle d’Or, o intalnire cu poeta, eseista si editoarea Paulina POPA la implinirea a sase decenii de viata. Prezenta constanta, de peste 30 de ani, in viata culturala hunedoreana, Paulina POPA este un nume de referinta in literarura romana, un om de cultura complet care a contribuit cu intregul sau talent si cu toata energia la imbogatirea spirituala a judetului Hunedoara.

Cu acest prilej, Biblioteca Judeteana va prezenta biobibliografia dedicata poetei si omului de cultura Paulina Popa, biobibliografie care jaloneaza intreaga cariera literara si editoriala a acesteia.
Daruita cu har poetic, Paulina Popa a debutat cu versuri in urma cu peste 40 de ani, pe vremea cand era eleva. De atunci, an de an, zestrea literara a Paulinei Popa s-a imbogatit atat ca numar, cat si ca valoare intrinseca, volumele lansate fiind o contributie importanta la tezaurul literar huneorean si nu numai.
Pasionata de carte, de cultura, Paulina Popa si-a identificat numele cu Editura EMIA, fondata de ea in anul 1996, o editura care a scos de sub tipar cartile unor autori renumiti precum Radu Ciobanu, Gheorghe Schwartz, Passionaria Stoicescu, Constantin Cublesan, Vasile Andru, dar si a unor debutanti in al caror talent Paulina Popa a crezut. Importante carti de spiritualitate, literatura beletristica, dictionare sau carti stiintifice, toate au imbogatit paleta Casei de Editura EMIA. In anul 2005 infiinteaza la Deva Editura PAULA, editura care isi propune sa publice indeosebi literatura romana, autori contemporani si tineri debutanti.
Ca fondator de revista literara, in anul 1999, Paulina Popa si-a legat numele de revista de literatura Semne care a gazduit, de-a lungul anilor, texte literare, pagini de critica, dezbateri si traduceri sub semnatura unor prestigiosi scriitori. Un an mai tarziu, in 2000, fondeaza Asociatia Culturala EMIA si pune bazele Festivalului international de poezie Emia a carui prima editie s-a desfasurat sub auspiciile Anului International Eminescu. In acelasi an, devine membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Cine vrea s-o cunoasca pe Paulina Popa trebuie sa-i citeasca versurile, pentru ca intreaga ei creatie poetica este un autoportret alcatuit din imagini poetice, imagini pline de sensibilitate si de o impresionanta sinceritate.