Cetatea dacică de la Baniţa zace în uitare

Administraţia de la Băniţa încă nu a reuşit să repună în circuitul turistic cetatea dacică aflată pe teritoriul său. Chiar dacă este în patrimoniul UNESCO, cetatea zace de ani de zile în paragină, năpădită de vegetaţia care a crescut peste edificiile istorice. În tot acest timp edilii locali tot mai speră să primească bani pentru un proiect pe care l-au făcut de mai mulţi ani.

Cetatea de la Băniţa nu are nici măcar drum de acces şi sunt puţini chiar şi localnicii din Valea Jiului care au ajuns vreodată să o vadă, din cauza poziţiei sale. Aceasta se află pe vârful unui munte de formă conică şi niciodată calea de acces nu a fost reparată.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a prevăzut pentru anul viitor un buget de 10 milioane de lei în vederea începerii unui program de cercetare sistematică la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Proiectul este prevăzut a se desfăşura pe durata a patru ani.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole